iunie, 2018
21iunalldayPROIECT DE LEGE privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici
Descriere
Declarația Prim-Ministrului ”Am prezentat ieri, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, stadiul procesului de pregătire și temele de interes care vor sta la baza programului de lucru a Președinției României
Descriere
Declarația Prim-Ministrului
”Am prezentat ieri, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, stadiul procesului de pregătire și temele de interes care vor sta la baza programului de lucru a Președinției României la Consiliului UE. Pregătirea temeinică a preluării și exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019, este o prioritate pentru guvernul României. Avem nevoie de sprijinul parlamentului, de angajamentul tuturor reprezentanților României în formatele europene, pentru a asigura un mandat de succes, un mandat de succes pe care ni-l dorim cu toții, și care să țină seama de procesele de anvergură care vor modela Uniunea Europeană, cât și de provocările actuale care așteaptă un răspuns din partea noastră.
După cum știți, în ultima perioadă am avut mai multe întrevederi cu omologi și cu înalți oficiali din mai multe state membre ale Uniunii Europene – Letonia, Estonia, Lituania, Republica Portugheză, Polonia și Croația. Am remarcat cu această ocazie preocuparea comună de a răspunde provocărilor majore la adresa proiectului european.”
Data
All Day (Joi)
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!