iunie, 2018

13iunalldayDeclarația Prim-Ministrului

Descriere

Datele Institutului Naţional de Statistică publicate la începutul acestei săptămâni arată că măsurile pe care le-am luat şi pe care vom continua să le luăm au fost cele bune şi şi-au atins scopul: mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor. Să ne uităm un pic la cifre. Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie 2018 cu 14,7% faţă de luna aprilie a anului trecut, iar puterea de cumpărarea a crescut cu 9%, potrivit datelor transmise de INS. Mai mult, creşterea din luna aprilie vine după ce şi în martie câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5% faţă de luna martie a anului trecut. Acest lucru este foarte important şi important este şi faptul că salariile nete au crescut în toate sectoarele economice. Sunt cifre care ne arată faptul că mesajele alarmiste transmise de diverşi critici nu au niciun fundament, nu au nicio bază. De aceea, cred că important este să ne bazăm pe cifre şi nu pe ce vrea să creadă o persoană sau alta. 

Data

All Day (Miercuri)

© Copyright - FPPG
X