FPPG devine vocea titularilor de la Marea Neagră după alăturarea Black Sea Oil & Gas în calitate de cel mai noul membru al federației

Federația Patronală Petrol și Gaze anunță cu bucurie primirea în rândul membrilor săi a companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), una dintre cele mai importante companii din sectorul offshore. FPPG își continuă astfel consolidarea, și în 2022, întregind astfel întreg tabloul sectorului upstream românesc atât onshore, cât și offshore. Gazele Naturale din Marea Neagră sunt mai aprope de utilizare și datorită BSOG, a cărei recentă aderare onorează toți membrii federației.

Prin eforturi susținute, FPPG reunește în prezent principalii producători de gaze naturale, care au capacitatea să acopere în totalitate producția internă necesară independenței energetice a României pentru viitorul deceniu. De anul acesta, reunind principalii titulari de acorduri de la Marea Neagră, membrii Federației ar putea asigura necesarul de consum energetic până în 2030 doar prin proiectele offshore, blocate de legea menită să le faciliteze și a cărei schimbare se lasă mult așteptată. Astfel, atestându-și reprezentativitatea pentru sectorul energetic, FPPG reiterează obiectivul de a facilita dialogul pentru deblocarea proiectelor offshore și pentru cele mai eficiente și realiste măsuri în tranziția energetică asumată.

”Federația Patronală Petrol și Gaze acoperă de acum producția de gaze atât în sectorul onshore cât și sectorul offshore românesc, contribuind cu deosebită responsabilitate la tranziția către viitorul energiei acestei regiuni. Tot mai întărită, prin sporirea numărului membrilor noștri, vocea unită a FPPG este esențială pentru producția de țiței și gaze, producție de care criza actuală demonstrează că este mai multă nevoie decât oricând.

 Ne confruntăm cu diverse provocări pe lângă cel al demarării proiectelor offshore. Printre acestea merită menționate tranziția energetică, rolul gazului în mixul energetic din România și noile reglementări destinate pieței libere, dar provocările sunt parte din ADN-ul petrolistului și, împreună cu BSOG, încă una dintre cele mai respectate companii de pe piață românească de petrol și gaze și promovând același climat al cooperării, federația va susține cu fermitate măsuri pentru redresarea economică si independenta energetica, strâns legate de încurajarea producției interne de resurse naturale.”, susține Franck Neel – președintele FPPG.

În contextul efectelor crizelor suprapuse la nivel internațional ce au început să escaladeze în ultimii doi, Federația atrage din nou atenția că România încă mai are o oportunitate pe care puține țări din Europa o au – resursele naturale. Dezvoltarea sectorului pe care îl reprezintă poate fi atinsă numai printr-o legiferare care să stimuleze investițiile în explorarea și producția resurselor, prin diversificarea pieței de gaze naturale, creșterea competitivității și eficienței sectorului energetic, având totodată grijă să ofere cele mai bune condiții pentru consumatorii finali. Planul de acțiuni asumat de către federație, prin susținerea și implicarea activă a membrilor săi, vizează o mai bună corelare a politicilor publice cu necesitatea dezvoltării sectorului de petrol și gaze atât onshore, cât și offshore.

BSOG este foarte încântată să se alăture FFPG. FFPG a crescut pentru a deveni vocea definitivă atât a industriei de gaze onshore, cât și a celor offshore și suntem onorați să avem un rol de susținere pentru a ne asigura că Federația își poate atinge obiectivele. Printre aceste obiective se numără asigurarea realizării de către România a potențialului economic și politic uriaș, de a deveni nu numai autosuficientă energetic, ci și de a fi o forță dominantă în Europa prin resursele sale de gaze offshore. Astfel de obiective pot fi realizate doar printr-o înțelegere adecvată între investitori și toate părțile interesate din România. Credem în efortul  FFPG de a realiza obiectivul în beneficiul României.” conchide Mark Beacom, CEO BSOG.

BSOG, deținută de Carlyle International Energy Partners și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie energetică independentă cu sediul în România, care vizează dezvoltarea offshore a resurselor de gaze. Portofoliul actual al companiei, este alcătuit din Proiectul MGD și două licențe de producție de gaze aferente zăcămintelor de gaze Ana și Doina din Concesiunea de mică adâncime XV Midia, Marea Neagră, unde este operator și deține o cotă de 70%. BSOG este și operator al Concesiunii în numele partenerilor săi Petro Ventures Resources SRL (cu o cota de 20%) și Gas Plus Dacia SRL (cu o cota de 10%).

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să vă rugăm să ne scrieți pe adresa federației – office@fppg.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *