presedintia romaniei consiliul european - fppg

Președinția României la Consiliul UE și prioritățile din domeniul energiei

Președenția Consiliului Uniunii Europene reprezintă deopotrivă o premieră, o onoare și o provocare pentru România. Debutul anului 2019 va însemna pentru statul nostru preluarea Președinției Consiliul UE pentru o perioadă de șase luni, timp în care România se va afla în centrul procesului decizional european, având un rol important în facilitarea procesului de reflecţie asupra modului de dezvoltare şi consolidare a proiectului european, a procesului de negociere pentru dezvoltarea acquis-ului comunitar și, implicit, pentru ranforsarea cooperării statelor membre ale Uniuni.

În vederea pregătirii mandatului său, România trebuie să formuleze și să definitiveze temele de interes asupra cărora se vor concentra dezbaterile viitoare, iar acest proces trebuie dus la îndeplinire într-un mod care să ateste spiritul democratic și deliberativ al instituțiilor publice, societății civile și cetățenilor.

Forumul de consultare publică, comunicare și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene “EU-RO 2019“ răspude tuturor acestor cerințe, iar Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) a luat parte, pe 8 și 26 februarie 2018, la cele două întâlniri ale grupului de lucru Energie. Dezbaterile purtate între nu mai puțin de 12 asociații reprezentative pentru diferitele ramuri ale industriei și organizațiile non-guvernamentale cu expertiză în sectorul enegetic au conturat principalele propuneri de politici energetice care vor contribui la pregătirea mandatului României pentru Președinția Consiliului UE.

FPPG a propus și a motivat că pentru perioada următoare o atenție sporită trebuie acordată procesului de decarbonare a sectorului energetic și asigurarea tranziției către o economie cu emisii reduse de CO2, cu atât mai mult în contextul în care România, prin calitatea de stat membru UE, și-a asumat ținte ambițioase de reducere a emisiilor de CO2.

În rândul propunerilor suținute de FPPG se înscriu:

  • Creșterea eficienței energetice – ce vizează reducerea poluării locale, creștere securității energetice, educarea consumatorului final în privința utilizării responsabile a energiei.
  • Reducerea sărăciei energetice și protecția consumatorului vulnerabil.
  • Promovarea digitalizării rețelelor de energie – stabilire a cadrului de reglementare pentru operatorii existenți.
  • Menținerea producătorilor de energie electrică din combustibili fosili.

Toate propunerile au fost înainte către Ministerul Afacerilor Europene, urmând ca după analiza propunerilor formulate de grupul de lucru, reprezentanții Ministerului să decidă ce propuneri vor fi incluse pe agenda finală a discuțiilor din cadrul ședințelor Consiliului UE.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă forul în care se reunesc miniştrii din statele membre pentru a adopta acte legislative şi pentru a coordona politicile europene.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *