Primul Crăciun luminat pentru cinci gospodării izolate în munți, din județul Harghita
Familiile din cinci case izolate din satul montan Valea Rotundă, Comuna Dealu, județul Harghita, care nu au fost niciodată electrificate, au petrecut primele Sărbători de iarnă în locuințe iluminate cu ajutorul curentului electric. Acest lucru a fost posibil datorită proiectului „Energie pentru Viață”, realizat de Asociația Energia Inteligentă cu sprijinul partenerilor, printre care și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Beneficiarii aceste etape implementate în luna decembrie 2022 sunt persoane de toate vârstele. Cel mai tânăr locuitor are vârsta de 7 luni, iar cel mai vârstnic, 74 de ani, care pentru prima dată în viața lui a avut lumină de la becuri.
Nea Janos povestește că a rămas în casa părintească, în care a crescut alături de un frate și patru surori. Acum trăiește aici împreună cu unii copii de-ai lui, dar și cu nepotul de 7 luni. Toată viața lui a trăit la lumina lămpilor cu petrol și, mai recent, a lanternelor. I-a fost greu, așa că se bucură de ajutorul neașteptat primit.
Cătunul în care trăiește este un sătuc pe vârful muntelui, la peste 700 metri altitudine. Casele sunt răsfirate, la sute de metri distanță una de alta. Îi zice Valea Rotundă pentru că dâmbul muntelui are formă rotundă. Primarul Comunei Dealu, Elemér-Imre Bálint, a explicat de ce această casă nu are electricitate:
„Valea Rotundă e un așezământ specific de cătun montan. Până acum 6 ani, nu prea aveam nici drum spre cătunul respectiv, nu mai vorbim de electricitate. În strategia noastră de dezvoltare, erau cuprinși și cei de la cătun, ca să facem ceva și pentru ei în privința infrastructurii. Prima dată am construit un drum din fonduri europene, apoi am dus curent, dar nu peste tot, pentru că banii s-au terminat și am rămas cu câteva familii”, le-a declarat primarul jurnaliștilor prezenți în zonă, alături de Asociația Energia Inteligentă.
Printre cei mai puțini norocoși, unde banii publici n-au mai ajuns, se număra și familia bebelușului. Datorită sprijinului oferit de Asociație și partenerii săi din acest proiect, copilul se va putea bucura de lumină de la becuri în casă, nu de la lampă.
Prin proiectul ”Energie pentru viață”, Asociația Energia Inteligentă și-a propus atât atragerea finanțărilor necesare montării de panouri fotovoltaice în case izolate, care nu au avut niciodată curent electric, cât și tragerea unui semnal de alarmă asupra numărului mare de gospodării neelectrificate care se găsesc în România la ora actuală.
„Consider că este de datoria noastră, a tuturor, să ne implicăm în proiecte cu impact asupra societății, proiecte care pot schimba în bine viața semenilor noștri și care în același timp au un puternic mesaj social. Dezvoltarea durabilă pe care ne-o dorim cu toții se poate obține doar arătând grijă față de oameni și mediu. Prin <<Energie pentru viață>> am reușit să schimbăm în bine viața beneficiarilor acestui proiect, aducând pentru prima dată curent electric în casele lor, în timp ce am folosit energie din surse regenerabile. Așa cum am mai spus, <<Energie pentru viață>> este un proiect despre oameni și cu oameni. Este un proiect despre oameni care nu au avut curent electric în casele lor nici măcar o zi și cu oameni care au făcut ca lucrurile să se întâmple și ca lumina electrică să ajungă în aceste case, fie că sunt ei sponsori, susținători sau voluntari în cauza noastră. Le suntem recunoscători tuturor pentru implicare, pentru că au adus o rază de speranță în viața beneficiarilor proiectului și sperăm să nu ne oprim aici, ci să devină o tradiție și să continuăm acest proiect și în anii următori”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
„Federația Patronală Petrol și Gaze se implică în cât mai multe proiecte ce sprijină consumatorii vulnerabili ai României”, a declarat Alin Popescu, Head of Public Affairs, FPPG.
Potrivit acestuia, ponderea sărăciei energetice este, din păcate, prea mare în România, de aceea Federația ajută consumatorii vulnerabili prin astfel de proiecte la firul ierbii. În plus, sectorul de petrol și gaze este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, din care se finanțează instrumente de suport.
Potrivit unei estimări a Ministerului Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Județene și Prefecturi, în 2018 peste 52.000 de gospodării din țară nu aveau curent electric, multe dintre acestea aflându-se în zone izolate.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!