România ar putea deveni cel mai important producător de gaze naturale din Europa fppg

România poate deveni cel mai important producător de gaze naturale din Europa

România ar putea deveni cel mai important producător de gaze naturale al Europei! Este concluzia celei de-a doua zi de Transylvania Green Energy Forum, eveniment desfăşurat la Cluj-Napoca.

În cadrul conferinţei organizate în parteneriat cu Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), specialişti din domeniu, secretari de stat şi europarlamentari au discutat despre ţintele Europei, axate pe neutralitatea energetică, dar şi despre capacităţile ţării noastre de a se alătura în acest demers altor state.

„Este o transformare extrem de complexă la nivelul întregii economii. Vorbim de utilizarea hidrogenului, vorbim despre nuclearul mic, vorbim de geotermal, biocombustibili sau de captarea carbonului, stocarea şi utilizarea lui. Odată adoptate noi tehnologii, pe cale de consecinţă sesizăm o transformare a modelului de business în sectorul energetic”, a declarat Daniel Apostol, director general al FPPG.

Rolul ţării noastre este unul cu atât mai important cu cât rezervele pe care le avem ne permit să jucăm un rol important pe piaţa de energie de pe continent.

„Cel mai important lucru, cel puţin din punctul nostru de vedere, este cel legat de consum. În momentul de faţă, România trece printr-o perioadă în care consumul energetic este foarte scăzut, care conduce la punerea sub risc a investiţiilor în industria energetică şi, pe de altă parte, mergem în zona de a găsi modalităţi de evitare şi de ieşire din această situaţie de criză, iar astăzi s-a pus accentul foarte mult pe industrializarea României, pe creşterea consumului industrial în zona energetică, care să permită dezvoltarea investiţiilor, atât în zona de regenerabilă, cât şi în zona de industrii deja consacrate, cum sunt cele care folosesc gaz natural”, a explicat Ionuţ Ciubotaru, expert FPPG.

Solicitarea inițială de energie electrică pentru producția de hidrogen va fi neglijabilă, însă ea va crește pe măsură ce ne apropiem de anul 2030, odată cu introducerea pe scară largă a electrolizoarelor de capacitate mare.

Dacă România va atinge obiectivul ambițios de a produce 10 milioane de tone de gaze naturale în 2030, atunci țara noastră va acoperi 14 la sută din consumul total de energie electrică al Uniunii Europene.

sursa: Antena 3 CNN

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *